La Institutul Clinic Fundeni

Astazi a a vut loc inaugurarea Compartimentului de primire pacienti (Birou Internari pacienti cronici si Sala de Asteptare Pacienti si Apartinatori), unde au fost efectuate multiple lucrări de reamenajare şi reabilitare cu impact major în activitatea medicală:
• camera de primire pacienţi; spaţiu dedicat primirii pacienţilor care vin cu programare,
• intrarea pentru cazurile de urgenţă, a ambulanţelor, separat de intrarea pacienţilor cronici
• reamenajarea spaţiului dedicat anatomiei patologice şi prosecturii, asfaltarea, repararea drumurilor de acces şi a parcărilor
• reamenajarea sectorului de pretransplant medular
• reamenajarea unui spaţiu dedicat fizioterapiei şi recuperarii medicale, precum şi secţiilor de neurologie

“Cu prilejul acestui moment de sărbătoare pentru Institut, încercăm să subliniem importanţa respectului faţă de pacient, aparţinători şi medici în egală măsură.Toate aceste reamenajări sunt efectuate în spiritul respectului faţă de pacient, a grijei pentru confortul şi siguranţa acestora şi vor contribui la dezvoltarea şi menţinerea prestigiului Institutului nostru”, a declarat Conf. Dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni.

Proiectul s-a derulat pe parcursul unui an, iar valoarea investiţiei este de 3.000.000 lei, 80% din suma provenind de la Ministerul Sănătăţii, iar 20% de la ONG-uri, persoane fizice şi persoane juridice. „Au fost realizate mai multe lucrări pentru confortul şi siguranţa pacientului. Au fost regândite şi reamenajate complet circuitele pacientului cu internare prin programare, al urgenţelor medicale, al aparţinătorilor, al medicilor din clădirea A a ICF”,a mai adăugat managerul Institutului Clinic Fundeni.

Astfel , au fost delimitate şi reamenajate intrări diferite pentru:
– pacienţii cronici, care vin cu programare: a fost construit un spaţiu amplu, care va conţine pe lângă birourile de internare şi spaţiu modern pentru aşteptare, in ton cu anii mileniului 3. Birourile de internări vor avea afişaj electronic astfel încât să se evite aglomeraţia, statul în picioare şi întârzieri în procesul de internare-pentru pacienţii aduşi în regim de urgenţă, s-a reamenajat intrarea dinspre Şoseaua Fundeni, unde pot parca ambulanţele şi pacientul să aibă acces direct către camerele de gardă din clădirea A.

Prezent la eveniment, Acad I Sinescu, rectorul UMF Carol Davila şi directorul Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal a declarat: „Este un moment deosebit în evoluţia acestui spital, unul dintre cele mai importante din ţară, deoarece inaugurarea Compartimentului de primire (chiar dacă este o intituţie terţiară în care pacientii trebuie să vină investigaţi de pe tot cuprinsul ţării) amenajările de tip occidental vin să completeze o activitate medicală, a studenţilor medicinişti, rezidenţilor şi a medicilor specializaţi prin activităţi dublate de cercetarea ştiinţifică de vârf”.

„UMF Carol Davila reprezintă una dintre cele mai mari instituţii de învăţământ superior din România, cu o activitate de cercetare ştiinţifică si publicistica de profil, ceea ce plasează instituţia noastră pe locul 5 în cadrul instituţiilor de învăţământ superior din România, pe locul I în ceea ce priveşte unităţile de profil din ţară şi pe locul 446 în Europa în Top 500. Acest lucru ne obligă la intensificarea activităţilor de profil pentru ca, în noul campus universitar ce va fi realizat în următorii ani să putem accede în primele 500 de universităţi ale lumii. Dimensiunile activităţii medicale de la Institutul Clinic Fundeni şi realizările tehnice de aici vin să completeze în acest sens activitatea didactică şi ştiinţifică a UMF Carol Davila”, a mai adăugat Acad. I Sinescu

Și Prof. Dr. Irinel Popescu a vorbit despre importanța acestei investiții. “Modernizarea Cladirii A din Institutul Clinic Fundeni este mai mult decit binevenita. Pe linga aspectul nou si civilizat pe care il are spatiul renovat, se creeaza, in sfirsit!, un circuit mai functional pentru internari si o sala de asteptare care sa evite aglomeratia de pe sectii. Felicitari doctoritei Carmen Orban pentru reusita!”

La rândul său, Prof. Dr. Daniel Coriu a punctat cât de importantă este această investiție pentru pacient: “Infiintarea unui Compartiment de primire pacienti si modernizarile efectuate in ultimul an reprezinta realizari importante şi contribuie major la managementul afecţiunilor hemato-oncologice în cadrul institutului nostru, totul în beneficiul pacienţilor care se confruntă cu astfel de probleme.”

Leave a Reply