Iată-ne ajunși la cea de-a patra ediție a concursului de intrare în competența somnologie!
Examenele de intrare în competență vor avea loc cu regularitate, după fiecare absolvire de promoție, atâta vreme cât numărul celor interesați va fi mai mare decat numărul de locuri.
În conformitatea cu prevederile legislative, respectiv Ordinul ministrului sănătăţii nr. 418/2005 cu modificările și completările ulterioare, numărul de locuri este stabilit în funcție de capacitatea centrelor de pregătire de a prelua cursanți, capacitate dependentă de numărul total de lectori, de dotarea laboratoarelor și de posibilitatea acestora de a asigura o pregătire cu durata de 7 luni și jumătate.
Asocierea Competență Somnologie – SRP / SSVNI este întâmplătoare (gândită pentru a reduce cheltuielile de deplasare a candidaților). Responsabilitatea Competenței revine celor nominalizați prin ordinul ministerului sănătății nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare (responsabilul național și lectorii acreditați).
Examenul se va desfășura în data de 13 iunie 2015 la Brașov. Examenul va consta într-o probă scrisă sub forma a 50 de grile cu răspuns unic din tematica somnologie (Grila din Respiratory Sleep Medicine, ERS Handbook 2012, pag 13-199).
Înscrierile se fac până la data de 10 mai 2015.
Numărul maxim de candidați care pot fi acceptați la concursul de intrare în competență este de 50candidați cu dosare în regulă, în ordinea înscrierii.
Numărul de locuri pentru cei admiși la pregătirea din cadrul competenței, în urma acceptării dosarului și a promovării examenului, va fi de 35. Participanții la competență vor selectați în funcție de punctajul obținut la examen, în ordinea descrescătoare a punctajelor.
Taxa de înscriere: 200 RON.
Taxa se va achita ulterior acceptării dosarului de către comitet. Taxa se achită prin virament bancar sau prin depunere de numerar în contul Societăţii Române de Pneumologie RO38BRDE410SV20979184100, deschis la BRD GSG – Sucursala Brătianu, CUI 4433929, cu menţiunea „pentru concursul de intrare în competență”, sau se achită la Secretariatul Societăţii.
Modalitatea de înscriere la concurs
Înscrierea la concurs se va face la secretariatul Societății Române de Pneumologie, direct (între orele 8.00-16.00) sau prin e-mail (la adresa office@srp.ro) şi va consta în depunerea sau trimiterea, după caz, a următoarelor documente:
- formular de inscriere la concursul de intrare în competența somnologie completat – original/scanat în format PDF. Click aici pentru descarcarea formularului.
- 2 diplome de participare la cursuri de somnologie internationale (ESRS, ERS, ATS, CHEST) sau naționale, organizate sub egida SRP – copii/ scanate în format PDF
- 10 studii de somn (validate sau nevalidate) care sa dovedească existența a 10 pacienți diferiti –copii/ scanate în format PDF
- 2 recomandări scrise sau e-mail (print screen) din partea a 2 lectori acreditați.
Condiții de înscriere:
- La competența 2015-2016 se pot înscrie doar medicii specialişti sau primari care au lucrat în centrele de somnologie/ cu pregătire anterioară în domeniul Somnologiei
- Recomandăm participarea unui singur medic dintr-o unitate medicală. În cazul în care, la concurs se vor înscrie mai mulți medici din același centru, conducatorul centrului va nominaliza o persoană care are prioritate, sau cei înscriși vor ajunge la un consens privind participarea la concurs
Rezultatele selecţiei
Membrii comitetului vor analiza dosarele primite, iar confirmările de acceptare a participării la concurs vor fi transmise după data de 1 iunie 2015.
Lista finală a candidaţilor admişi va fi postată pe pagina de internet www.srp.ro/somnologie.