Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” are deosebita plăcere de a vă invita să participaţi alături de noi la ceremonia de absolvire a promoţiei 2015, calificarea Asistent Medical Generalist. La aniversarea celui de-al 25-lea an de activitate a şcolii noastre, un număr de 368 de elevi însoţiţi de profesorii şi îndrumătorii lor vor depune Legământul Asistentului Medical.
Ceremonia va fi găzduită de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, principal partener al şcolii noastre în instruirea clinică şi în acelaşi timp unul din potenţialii angajatori.
Îi felicităm cu această ocazie pe toţi cei care la finalul a 3 ani de efort în pregătirea pentru profesia de asistent medical generalist, şi-au creat şansa de a practica una dintre cele mai nobile profesii şi una dintre cele mai căutate pe piaţa muncii europene.
Evenimentul se va desfăşura joi, 30 Iulie 2015, în Amfiteatrul spitalului, din Str. Mircea Vulcănescu nr 88, începând cu orele 10.00 a.m.