Vă invităm mâine, 16 iulie, orele 11.30, Spitalul Universitar de Urgență Elias (lângă Sala de Consiliu) la conferința de lansare a proiectului ”10 pași spre o carieră medicală de success”.
Conferința va fi susținută de dr. Simona Vlădăreanu, managerul proiectului, dr. Dana Safta, directorul medical al spitalului, dr. Anca Burnei, UMF ”Carol Davila”, dr. Vlad Zamfirescu și dr. Daniel Mircea.
Proiectul este realizat de Spitalul de Universitar de Urgență Elias în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București.
În cadrul proiectului, studenți de la UMF ”Carol Davila” vor face stagii de practică în 8 specialități medicale diferite, vor urma cursuri de legislație medicală și sesiuni de training în comunicare și vor fi consiliați pentru alegerea carierei profesionale de medic. Proiectul pornește de la ideea de a ajuta studenții să își descopere aptitudinile pentru a fi performanți.