Cea de-a 31-a ediţie a Congresului National de Urologie ROMURO 2015, manifestare ştiinţifică recunoscută şi inserată pe agenda EAU (European Association of Urology), cu participare internaţională, a debutat la Bucureşti. Vor fi prezentate celor peste 500 de participanţi, cele mai noi informaţii şi rezolvări de cazuri complexe din urologia europeană. Reputaţi profesori urologi atât din ţară cât şi din străinătate(Germania, Austria, Anglia, Olanda sau Turcia) vor aduce noutăţile de ultimă oră prin intermediul celor peste 150 de lucrări ştiinţifice, înregistrându-se astfel un număr record în ceea ce priveşte volumul informaţional expus în cadrul unui astfel de eveniment medical.
În deschiderea ROMURO 2015, la conferinţa de presă organizată de Asociaţia Română de Urologie(ARU), directorul Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, Acad.I.Sinescu şi preşedintele Congresului, Prof.dr.Gh.Bumbu au făcut o scurtă radiografie a urologiei româneşti, pe care au catalogat-o ca fiind „superpozabilă urologiei europene şi chiar mondiale”, cu toate că din punct de vedere al climatului economic, România nu îndeplineşte încă aceleaşi criterii cu cele din ţările dezvoltate ale lumii moderne.
„În cei 25 de ani de la revoluţie, aria de preocupări a urologilor români a crescut continuu ajungând în 2015 să acopere complet toate cele 13 supraspecialităţi. În urologia românească există centre de specialitate cu dotare tehnică de vârf, încadrate cu specialişti formaţi în străinătate, în care amploarea, diversitatea, dificultăţile cazuistice şi rezultatele obţinute sunt superpozabile celor mai importante centre din Europa” a declarat preşedintele ARU, Acad. I.Sinescu.
La rândul său, preşedintele Congresului, Prof.dr.Gh.Bumbu a precizat că „aceste realizări ale urologilor români nu ar fi fost posibile fără existenţa unor manifestări medicale de tipul Congresului Naţional de Urologie, care, ajuns astăzi la a 31 a ediţie reuneşte peste 500 de paricipanţi şi mai mult de 150 de lucrări ştiinţifice, dublate de o multitudine de conferinţe şi simpozioane satelit tematice, la care se adaugă lucrările Școlii Europene de Urologie pe teme de oncologie urologică”.
„Progresele în specialitate, vizibile de la un an la altul, ce se regăsesc în lucrările inserate în programul congresului au drept consecinţă un grad sporit de modalităţi moderne de diagnostic şi de proceduri terapeutice care apropie standardele de calitate pentru pacienţii din România de cele Europene” a completat Acad. I. Sinescu.
În ceea ce priveşte realizarea transplantului renal în România, Acad. I. Sinescu a ţinut să precizeze că „din punct de vedere al tehnicii intervenţioniste, al tratamentului postoperator, dar şi al dotărilor din clinicile de specialitate, urologia românească nu mai întâmpină niciun obstacol, iar pacienţii sunt trataţi similar celor din marile centre ale lumii, doar că, prin numărul redus al organelor necesare unor astfel de intervenţii chirurgicale salvatoare, lista de aşteptare a celor aflaţi în suferinţă continuă să crească, depăşind, în cazul Centrului de la Fundeni, pragul de 1.500”.
Academicianul Sinescu a tras un nou semnal de alarmă în acest sens spunând că „ne putem mândri că în 17 ani, am realizat peste 1.600 de transplanturi renale, dar, în comparaţie cu anul trecut, numărul donatorilor în moarte cerebrală a scăzut radical, una dintre cauze fiind cel mai probabil, lipsa de informare la nivel naţional şi la nivelul centrelor de ATI a importanţei donării de organe pentru salvarea altor vieţi, context în care, la Fundeni s-au realizat anul acesta doar 53 de transplanturi renale, 31 cu grefe de la donatori în viaţă şi numai 22 cu grefe primite de la donatori în moarte cerebrală”.
Totodată, preşedintele ARU şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Acad.I.Sinescu a dezvăluit, în premieră că „în curând, urologia românească se va bucura de un amplu proiect ce vizează retehnologizarea în ansamblu, ce va permite crearea de condiţii şi echipamente de top, proiectul urmând să fie finanţat de Ministerul Sănătăţii, valoarea acestuia ridicându-se la peste 11 milioane de euro”.
Statisticile arată că, în perioada 1997-2014, în România, la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni s-au realizat 1.564 de transplanturi renale pentru 1.495 (95,58%) de adulţi şi 69 (4,41%) de copii, fiind utilizate 657 (42%) de grefe de la donatori în moarte cerebrală – din care 17 provenind de la copii-, restul grefelor fiind oferite receptorilor de la donatori în viaţă.
O altă statistică realizată pentru perioada 2005-2014 (10 ani) arată că s-au realizat 1.021 de transplanturi renale şi postransplant se înregistrează 804 (78,74%) pacienţi în viaţă care trăiesc cu funcţie renală normală, 99(9,69) pacienţi se află pe dializă, 41(4,01%) au dispărut din evidenţe din motive necunoscute (plecați în străinătate ?), 70(6,85%) au decedat din diferite cauze,având la acel moment funcţiile renale normale, iar 7 (0,68%) au decedat din cauza pierderii funcţiilor renale. Statistica pentru aceşti 10 ani realizată la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni arată o rată de supravieţuire posttransplant mult mai ridicată, în comparaţie cu statistica europeană care indică un procent de 65% la 10 ani după transplantare.