Subiecte de interes si speakeri de elita la Congresul National Bolile Cronice Netransmisibile

Unul dintre cele mai importante evenimente pluridisciplinare din peisajul medical românesc, Congresul Național Bolile Cronice Netransmisibile, a reunit în cele 2 zile de eveniment, aproximativ 700 de participanți și aproape 30 de reputați lectori din domeniul cardiovascular, al diabetului zaharat, al neurologiei, al pneumologiei și al oncologiei.

„Formatul a fost oarecum diferit față de alți ani, deoarece am dorit să fim tot timpul împreună, să nu ne mai despărțim în ateliere de lucru, pentru că pluridisciplinar nu înseamnă să fie multe săli, ci să fim adepții aceluiași concept” a declarat prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, Co-președinte congres.

În prima zi a evenimentului fost prezentată situația actuală din punct de vedere epidemiologic a bolilor cronice netransmisibile, dar și proiecte și inițiative, pe fiecare specializare în parte, în vederea prevenirii îmbolnăvirii, a reducerii numărului de persoane diagnosticate cu boli cronice netransmisibile și a ținerii sub control a acestor afecțiuni. Astfel, Acad. Maya Simionescu a debutat cu prezentarea despre „Celula – sediul vieții și al bolii”, urmată de prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu, care a prezentat „Acțiunile prioritare în cardiologie în perioada 2014-2015”. Prof. univ. dr. Maria Moța a prezentat date legate de epidemiologia diabetului zaharat, așa cum au fost rezultate în urma studiului Predatorr, iar conf. univ. dr. Cristina Panea a prezentat „Acţiunea prioritară naţională de terapie a AVC acute în 2014-2015”. La secțiunea dedicată afecțiunilor oncologice, conf. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cădariu a prezentat Initiaţivele actuale finanţate de Comisia Europeană DG SANCO: Codul Europei Contra Cancerului revizia 2014, Joint Action CANCON 2014-2017, implicarea Joint Research Center (JRC Ispra Italia) în acreditarea Centrelor de Tumori Mamare şi revizuirea Ghidului European de Asigurare a Calităţii Screening-ului Cancerului Mamar, secretariatul JRC al Reţelei Europene a registrelor de cancer (ENCR) şi Registrul de Cancere Rare.

Noutățile din domeniul pneumologiei au fost prezentate de prof. univ. dr. Florin Mihălțan și au fost legate de „Sindromul Overlap – o combinaţie cvasinecunoscută de afecţiuni respiratorii cronice netransmisibile”.

În prima zi a evenimentului a fost prezentată și situația actuală a hipertensiunii arteriale, prezentată de prof. univ. dr. Maria Dorobanțu, care a discutat despre metode de „Creștere a complianței la tratament – condiție esențială pentru ameliorarea controlului tensiunii arteriale”.

Tot în prima zi au fost prezentate și rezultatele studiului populațional ORO cu privire la epidemiologia obezității, coordonat de conf. univ. dr. Gabriela Roman. Apoi, Șef lucr.dr Cornelia Bala a lansat către toate societățile științifice interesate, propunerea formării unui Grup de Educație Terapeutică în Bolile Cronice Netransmisibile (GET-BCN), prin care să fie reunite toate eforturile în domeniul educației terapeutice. Mai mult, se dorește ca în acest mod să se realizeze o mai bună gestionare a acestor patologii de către pacienți și familiile lor.

“Sunt convins că acestea sunt ocazii foarte utile nu neapărat pentru liderii de opinie care participă la genul acesta de manifestări, dar, mai ales, pentru cei mulți care vin și ascultă și care de fapt sunt ținta încercărilor noastre de a transmite niste mesaje pe care la rândul nostru le primim de la OMS sau alte foruri europene”, a declarat conf. univ. dr. Ioan Andrei Vereșiu, Președintele Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

A doua zi a evenimentului s-a focusat pe strategiile de prevenție prezentate de specialiștii implicați în combaterea bolilor cronice netransmisibile, de la prevenția primară și aspecte particulare ale bolilor cronice netransmisibile, până la prezentarea metodelor de prevenție secundară a acestor afecțiuni.

Astfel, în a doua zi a Congresului Național Bolile Cronice Netransmisibile, prof. univ. dr. Mariana Graur a discutat despre „Nutriție și prevenția bolilor cronice netransmisibile” iar dr. Gabriel Tatu-Chițoiu a continuat cu o prezentare despre „Prevenţia primară a bolilor cardiovasculare”.

Nici rolul medicului de familie nu a fost omis. Dr. Daciana Toma a susținut importanța acestuia în prevenția bolilor cronice netransmisibile. La secțiunea oncologie din cea de-a doua zi, dr. Sorina Irimie a discutat despre legătura dintre obezitate și cancer, iar prof. univ. dr. Romulus Timar a prezentat „Particularităţile tratamentului hipertensiunii arteriale la pacienţii cu diabet”. Apoi, dr. Andreea Coman a discutat despre rolul prevenţiei în sindromul de apnee în somn.

Secțiunea de prevenție secundară în bolile cronice netransmisibile a debutat cu prof. univ. dr. Doina Dimulescu, care a prezentat „SCA la bolnavul hipertensiv : particularități de tratament și prevenție”.

Programul științific a continuat cu „Prevenția degradării funcției renale la bolnavul hipertensiv”, prezentată de prof. univ. dr. Mircea Penescu, urmat de prof. univ. dr. Crina Sinescu, care a discutat despre „ Particularități de tratament la bolnavul hipertensiv cu boala arterială periferică”. Prof. univ. dr. Cristian Serafinceanu a discutat despre rolul „Prevenţiei bolii cronice de rinichi în diabetul zaharat, iar prof. univ. dr. Amorin Popa a susținut „Rolul farmacoterapiei în prevenţia complicaţiilor cardiovasculare din diabetul zaharat: interpretarea evidenţelor”. La secțiunea dedicată bolilor pulmonare, dr. Ioana Munteanu a dezbătut subiectul „Sevrajul tabagic la pacientul cu BPOC”.

La sesiunea dedicată proiectelor de viitor, prof. univ. dr. Dan Gaiță a prezentat „Iniţiativele de prevenţie secundară ale Societăţii Române de Cardiologie şi ale Fundaţiei Române a Inimii”, iar grupul medicilor oncologi din cadrul Institutului Oncologic „Ion Chiricuță” Cluj Napoca: dr. Florian Nicula, dr. Daniela Coza, conf. univ. dr. Patriciu Achimaș –Cădariu și prof. univ. dr. Alexandru Irimie au prezentat „Rapoartele Registrului Regional de Cancer şi al Unităţii Regionale de Management pentru Screening ale Regiunii NordVest”, precum și „Proiectele IOCN finanţate din Granturi Norvegiene CerCcRom şi CEDICROM: primele programe pilot de screening primar HPV al cancerului de col uterin şi de screening populațional al cancerului mamar.

Programul științific al manifestării a fost încheiat de prof.univ.dr. Gabriela Radulian care a discutat despre „Prevenţia complicaţiilor obezităţii”.

„Numai cu ajutorul profesioniștilor în cardiologie, neurologie, diabet, obezitate, pneumologie și oncologie putem limita agresivitatea acestor boli. Ținta este să le prevenim bineințeles, ținta este să le reducem și acest lucru nu se poate face decât printr-o foarte puternică relație între medic și pacient, între societate și medici, între modul în care transmitem oamenilor metodele de preventie și tratament”, a declarat Acad. Maya Simionescu, Co-președintele manifestării.

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 27-28 februarie 2015, a fost organizat științific de Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și s-a desfășurat sub egida Academiei Române, secția de Științe Medicale.

Leave a Reply