Profesorul Irinel Popescu, părintele transplantului de ficat în România (cu peste 600 de transplanturi în care cei mai mulți pacienți sunt în viață) a vorbit, în cadrul unui amplu interviu acordat AMPress și despre operațiile de cancer de colon pe care le efectuează:
” Cancerul de colon este o maladie care ar putea fi prevenită printr-un examen colonoscopic, care ar putea depista polipii colonici înainte de malignizare, spune profeosul Irinel Popescu. De asemenea, tot cu ajutorul colonoscopiei, ar putea fi diagnosticat precoce, atunci când există șansa vindecării. Chiar și în stadii tardive există posibilitatea să obținem supraviețuiri de lungă durată. Actul chirurgical rămâne cea mai eficientă armă terapeutică. În prezent însă, chimioterapia, bazată pe citostatice precum Oxaliplatinul sau Irinotecanul și pe anticorpi monoclonali, precum Bevacizumab, Cetuximab sau Panitumumab contribuie substanțial la îmbunătățirea rezultatelor. Pentru cancerul de rect mijlociu și inferior, se utilizează cu succes radioterapia, care are rolul de a stabiliza leziunea, oferind intervenției chirurgicale șanse mai bune la distanță”. Întrebat dacă în aceste intervenții, la bolnavii cu cancer de colon, l-a ajutat experiența de chirurg hepatic, a răspuns: ”În cancerul de colon și rect, chiar și în faza metastazelor hepatice putem obține supraviețuiri neașteptat de lungi, iar chirurgia este cea mai importantă metodă de tratament. Este, însă, o chirurgie complexă care trebuie adresată atât tumorii primare, cât și metastazelor de la nivelul ficatului. Aici, pe mine m-a ajutat foarte mult pregătirea de chirurg hepatic, deoarece am putut să abordez, de multe ori simultan, atât tumoarea de colon sau rect, cât și metastazele hepatice. Rezultatele obținute au fost de-a dreptul impresionante în unele cazuri”. Cancerul de colon tinde să surclaseze, în ultimii ani, alte tipuri de cancer, vârsta la care apare nefiind neapărat una înaintată.
Giorgiana Radu, AMPress